Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Halucinant! Soferii hoti de la TCE Ploiesti au scapat nepedepsiti si au primit inapoi carburantul furat

0 401

Max-Media.ro a aflat, în exclusivitate, că în aproape toate cele 4 cazuri de furturi de motorină, descoperite la societatea care asigură transportul în comun din Ploiești, vinovații nu doar că au scăpat nepedepsiți, dar au primit înapoi cantitatea de combustibil pe care au sustras-o. 

Conform lui Cristian Iancovici, directorul SC Transport Călători Express (TCE) SA, firmă care are ca unic acționar Consiliul Local Ploiești, șoferii depistați că furau motorină din rezervoarele autobuzelor au scăpat fără dosare penale.

“Șoferii respectivii, din care unii au fost prinși în flagrant de jandarmi, în timp ce sustrăgeau motorină din rezervoarele autobuzelor folosind pompe electrice, știau exact cum să se încadreze în normele de consum. Mai mult, ei aveau grijă, prin stilul de șofat, să facă economii. Ulterior, carburantul rămas neconsumat, rezultat tocmai din acele economii, nu mai era raportat conducerii societății, ci era sustras. Astfel, nu exista prejudiciu demonstrat și ei erau complet acoperiți. Deși toate cazurile au ajuns la poliție, a încetat urmărirea penală împotriva suspecților, iar eu m-am trezit că motorina confiscată trebuie restituită conducătorilor auto, nefiind considerată prejudiciu. Este ciudat, deoarece carburantul nu le aparținea respectivilor, ci societății.”, a spus Cristian Iancovici pentru max-media.ro.

CITEȘTE ȘI: Un sofer de autobuz, de la TCE Ploiesti, surprins de jandarmi in timp ce fura motorina

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.