Grecia va colabora cu România şi Bulgaria pentru a combate creşterea preţurilor la energie

0 274

Ministrul Energiei din Grecia, Theodore Skylakakis, a declarat că piaţa unificată a energiei electrice din UE nu funcţionează pentru sud-estul Europei şi că va colabora cu România şi Bulgaria, pentru a găsi o soluţie permanentă la creşterea preţurilor la energie în regiune, relatează Reuters.

Grecia a obţinut aproape jumătate din energia sa din parcuri solare şi eoliene la preţuri scăzute, dar, la fel ca alte ţări din sudul Europei, a înregistrat o creştere periodică a preţurilor în timpul lunilor călduroase de vară, când cererea pentru aer condiţionat este ridicată şi aprovizionarea cu energie electrică din alte ţări interconectate este redusă.

Legăturile electrice nu sunt suficiente pentru a transporta energia de pe piaţa central-europeană pe cea sud-estică. Acest lucru duce la preţuri extreme în unele zile, lucru care nu poate fi acceptat”, a declarat Theodore Skylakakis, la un post de radio grec.

El a afirmat că modelul vizat pentru o piaţă unificată a energiei electrice în UE nu funcţionează. Premierul grec ar urma să trimită o scrisoare Comisiei Europene pe această temă în această săptămână.

Într-un comunicat, Ministerul Energiei de la Atena a afirmat că miniştrii grec, bulgar şi român ai energiei au o iniţiativă comună pentru a crea „un mecanism permanent de intervenţie ori de câte ori se înregistrează preţuri extreme, din cauza izolării Europei de Sud-Est de restul pieţei europene a energiei”.

* CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA

În prezent, România se confruntă cu un deficit de producție a energiei electrice, fiind nevoită să importe, deoarece a închis marile centrale pe cărbuni, producția Hidroelectrica a scăzut în condiții de secetă, iar  NuclearElectrica se confruntă cu probleme.

O analiză realizată de Transelectrica precizează că, indiferent de scenariul de vreme, România va fi în mod clar dependentă de energia de import în fiecare lună din perioada noiembrie 2024 – martie 2025. Estimarea arată că avem nevoie între 100 și 250 GWh/ lună.

Astfel, preţurile au toate şansele să o ia razna, mai ales în piaţa de echilibrare, unde pe 2 septembrie s-a atins uluitorul nivel de aproape 13.874 de euro/MWh (pentru o tranzacție de doar 5 MWh, este adevărat).

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.