Grecia a ales sa se joace cu focul! Nu vrea sa plateasca transa catre FMI
Grecia a făcut anunțul așteptat de toată lumea! Grecia nu va plăti datoria către FMI, marți, a confirmat ministrul de Finanţe grec Varoufakis.
Ministrul de finanţe grec a anunţat că autorităţile elene nu vor plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către FMI.Pe de altă parte, Varoufakis susţine că încă speră la un acord cu creditorii străini.
Premierul Alexis Tsipras ar putea merge în această seară la Bruxelles pentru noi negocieri, potrivit informaţiilor apărute pe surse în presa străină. Zvonurile sugerează că liderul de la Atena ar fi acceptat noile propuneri ale creditorilor.
Euclid Tsakalotos, secretar de stat în ministerul Finanţelor de la Atena şi membru al echipei de negociatori trimisă de Grecia la discuţiile cu creditorii străini, a sugerat, într-o intervenţie pentru BBC, că guvernul de la Atena ar putea ajunge la un acord cu instituţiile financiare internaţionale înainte de referendumul de duminică.
Dacă guvernul de la Atena nu transferă la noapte, până la ora 1:00, tranşa de 1,6 miliarde de euro scadentă către Fondul Monetar Internaţional, Grecia va deveni prima ţară occidentală care intră în default în raport cu instituţia financiară de la Washington de la înfiinţarea acesteia, cu 71 de ani în urmă.
Ultima ţară care a intrat în default faţă de FMI este Zimbabwe, în 2001.
Ratarea unei plăţi către FMI poate avea consecinţe grave. Grecia va pierde imediat accesul la resursele Fondului şi, dacă disputa nu va fi rezolvată, ar putea pierde, într-un final, drepturile de vot şi statutul de membru al FMI.
FMI a anunţat deja că nu va exista vreo perioadă de graţie pentru Grecia. Directorul executiv al Fondului, Christine Lagarde, va informa imediat board-ul executiv privind intrarea Greciei în default, ceea ce ar putea avea consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte clauzele de default din acordurile în baza cărora statul elen a primit împrumuturi de la celelalte guverne din zona euro, scrie economica.net.