Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Gratiela Gavrilescu, presedinte ALDE Prahova: “Cel mai probabil vom face aliante cu PSD in toate consiliile”

0 388

Gratiela Gavrilescu ALDEPreședintele ALDE Prahova, deputat Grațiela Gavrilescu, a declarat în exclusivitate pentru max-media.ro, că aleșii organizației județene, care au primit votul cetățenilor, nu vor avea libertatea să se alieze în Consiliile Locale cu cine vor ei, deoarece există o înțelegere la nivel național.

“Cel mai probabil, datorită relației bune dintre dnii Tăriceanu și Dragnea, vom face alianțe cu PSD atât la Consiliul Județean Prahova, cât și în toate Consiliile Locale unde avem reprezentanți. Deocamdată negociem, dar în câteva zile vom ieși să spunem rezultatul.”, a precizat dna Gavrilescu.

În momentul de față, PSD și ALDE pot face o majoritate simplă în CJ Prahova (20 consilieri din 37), suficient cât să desemneze atât președintele, cât și vicepreședintele instituției.

De asemenea, PSD și ALDE pot bloca inițiativele primarului PNL din Ploiești, Adrian Dobre, deoarece au majoritatea simplă și în Consiliul Local (15 consilieri din 27).

Singura soluție pentru liberali ar fi ca anumiți consilieri ALDE să devină independenți și să voteze alături de ei.

În Prahova, partidul lui Tăriceanu a obținut 112 consilieri locali.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.