Gol de cascadorii rasului in Chindia – Petrolul 1-2 (VIDEO)

0 548

Gol de cascadorii rasului in Chindia – Petrolul 1-2. Când joci în deplasare, dar ești de fapt pe „Ilie Oană”, până și denivelările terenului țin cu tine…

Lupii galbeni se pare că au mult noroc, de la o vreme încoace, deoarece au câștigat un meci în care au avut foarte puține ocazii.

Pentru că echipa gazdă, Chindia, nu a primit acceptul de a juca la Târgoviște, deoarece inaugurarea noului stadion a fost amânată, partida s-a jucat la Ploiești, cu FC Petrolul în rol de „oaspete”.

Cel puțin în prima repriză, jucătorii antrenați de Toni Petrea  au dominat clar de tot jocul.

De altfel, Chindia a deschis rapid (min. 5) scorul, după o greșeala în apărarea Petrolului. Seniko Doua pierde simplu o minge (a câta oară?) și „gazdele” profită, marcând prin Doru Popadiuc.

În minutul 14, altă fază banală, după un corner, se transformă într-o ocazie uriașă pentru cei de la Chindia. Cel care greșise la primul gol, Doua, își spală însă păcatele și scoate mingea, pe care scria 2-0, de pe linia porții.

Jocul curge doar către terenul lupilor galbeni, care parcă dorm pe ei.

În minutul 35, Sergiu Buș profită de degringolada din apărarea celor de la FC Petrolul, saltă o minge peste Papp, la marginea careului mare, dar apoi se aruncă singur la pământ, cerșind un 11 metri. Penibil!

Prima ocazie demnă de luat în seamă a așa-zișilor oaspeți vine în minutul 45, după o centrare a lui Budescu și o bâlbăială a portarului Căbuz.

Finalul primei reprize se încheie cu ocazia uriașă a târgoviștenilor, care dau mingea în bară, după un corner, prin Corinus.

După pauză, râul-ramul își întorc privirea spre ploieșteni, care precum în poemul lui Eminescu se trezesc ajutați de elementele naturale, precum gazonul denivelat.

Așa se face că, în minutul 50, Diomande șutează de la vreo 25 de metri, mingea lovește pământul, apoi sare în fața lui Căbuz, care se uită uimit cum intră în poartă. Gol care poate intra în istorie.

Chindia face 2-1 în minutul 58, când Popa a luat o fază pe cont propriu și a înscris la colțul lung, dar faza a fost analizată în cabina VAR. Acolo s-a decis că Sergiu Buș, aflat inițial în ofsaid, a influențat jocul, făcând paravan în fața unui adversar, motiv pentru care golul a fost anulat.

Petrolul a dat replica în minutul 66, când Budescu centrează în fața porții apărate de Căbuz, iar Irobiso lovește bara.

În minutul 76, târgoviștenii mai au parte de o ocazie mare, când mingea sare la Șerban, aflat la marginea careului mare, care trage de puțin pe lângă poarta apărată de Vâlceanu.

Scorul final este stabilit de veteranul Grozav, în minutul 76, care ia mingea de la mijlocul terenului, face o fază minunată și șutează cu pământul, la colțul stânga. Parcă și de data asta terenul a ținut cu ploieștenii.

Petrolul câștigă cu mult noroc „în deplasare”, cu 2-1, și este pe primul loc în play-out.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.