Frauda masiva de 20 milioane de euro! Perchezitii in Brasov si alte 6 judete, plus Bucuresti

0 593

Frauda masiva de 20 milioane de euro! Perchezitii in Brasov si alte 6 judete, plus Bucuresti, miercuri dimineață. Este vorba de o afacere cu mașini second-hand.

Poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR şi procurori ai Curţii de Apel Bucureşti efectuează, miercuri, 62 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Bacău, Braşov, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Vaslui, în cadrul a două dosare penale care vizează o evaziune fiscală estimată la 20 milioane de euro în comerţul cu automobile rulate aduse din Europa.

Cercetările privesc cinci grupări infracţionale specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, grupări care, prin intermediul membrilor săi, ar controla direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale ce desfăşoară activităţi în domeniul comerţului intracomunitar cu autovehicule rulate“, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

31 de persoane vor fi aduse cu mandate, la audieri.

Potrivit anchetatorilor, prin intermediul unor societăţi comerciale, ar fi fost achiziţionate autovehicule de la parteneri din spaţiul Uniunii Europene, cu preponderenţă din Belgia, Olanda, Germania, Italia, Franţa, Spania, care, ulterior, ar fi fost vândute în România, fără a se înregistra veniturile în evidenţele contabile şi fără a se declara operaţiunile efectuate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului.

Activitatea infracţională a bănuiţilor ar fi fost săvârşită prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi ar fi fost structurată pe diferite intervale de timp, în perioada 2016-2019“, arată sursa citată.

La operațiune au participat ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară din cadrul IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Bacău, Braşov, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Vaslui.

Lapercheziții au participat şi specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

În vederea aducerii la îndeplinire a tuturor măsurilor procesuale şi procedurale instituite, activităţile au beneficiat de sprijinul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.