Fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, Radu Ionescu, si-a recunoscut fapta (rechizitoriu)
Conform documentului obținut de AGERPRES, în cursul urmăririi penale, Radu Ionescu a avut o atitudine sinceră, el recunoscând fapta comisă și regretând săvârșirea acesteia.
De asemenea, procurorii notează că unul dintre denunțătorii din acest dosar este rudă cu inculpatul, respectiv naș de cununie al acestuia.
Radu Ionescu este acuzat că a primit, prin intermediul a doi oameni de afaceri, un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, pentru a sprijini societatea unuia dintre aceștia în derularea unor contracte de lucrări încheiate cu CJ și efectuarea la timp a plăților aferente.
De asemenea, mașina în cauză a fost primită și ca recompensă pentru numirea și susținerea unuia dintre cei doi oameni de afaceri în funcția de președinte în Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale cu capital integral de stat.
Unul dintre martorii denunțători le-a spus procurorilor că Radu Ionescu a și specificat modelul autoturismului, dar și dotările pe care acesta trebuia să le aibă.
În schimbul autovehiculului respectiv, inculpatul, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova în mandatul 2004-2008, a semnat, în numele președintelui CJ, în baza atribuțiilor de serviciu și a organigramei de funcționare a instituției, mai multe contracte de execuție lucrări cu una dintre firme, precum și documentația aferentă selecțiilor de oferte, rapoartelor de atribuire sau notelor de negociere, se mai arată în documentul citat.
Radu Ionescu a fost trimis în judecată, luni, de procurorii DNA Ploiești, în stare de arest preventiv, el fiind acuzat de luare de mită.

