Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Fostul ministru de Interne, Petre Toba, acuzat oficial de catre DNA, pentru favorizarea infractorului

0 282

petre-toba-2Luând cunoștință de răspunsul Președintelui României la cererea transmisă de D.N.A. (cerere de încuviințare a urmării penale), procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de TOBĂ PETRE, la data faptei ministru al Afacerilor Interne, pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului.

În ordonanța efectuare a urmăririi penale față de suspect se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 1 aprilie 2016, suspectul Tobă Petre, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, printr-o adresă scrisă, a refuzat, cu încălcarea legii, declanșarea procedurii de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosarul nr. 20/P/2016, al Direcției Naționale Anticorupție, în scopul excluderii unor probe utile dovedirii acuzațiilor în dosarul respectiv. (mediatizat prin comunicat 634/VIII/3 din 11 mai 2016).

În prezenta cauză penală, suspectul Tobă Petre este cercetat alături de alte 24 de persoane – șefi și angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.), suspecte pentru infracțiuni de deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu, fals și uz de fals (detalii referitoare la starea de fapt în comunicatele nr. 1152/VIII/3 din data de 1 septembrie 2016, 1146/VIII/3 din 31 august 2016, 1136/VIII/3 și 1140/VIII/3 din data de 29 august 2016).

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.