Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Florești: Lucrările la canalizarea din sat Novăcești au fost finalizate

0 282

Florești: Lucrările la canalizarea din sat Novăcești au fost finalizate. Aproape 50% dintre gospodăriile beneficiare s-au și branșat.

Investiția s-a făcut pe partea dreaptă a drumului principal, respectiv pe DJ 101 P.

Constructorii au avut de introdus conductă pe o lungime de 1,1 kilometri și s-au achitat de această datorie.

Pe 18 noiembrie am fost pe teren, ca să verific cum se acționează la canalizarea din sat Novăcești. Firma angajată s-a ținut de cuvânt și a finalizat lucrările săptămâna trecută, exact la timp, pentru că vedem cum s-a schimbat vremea. Și anul viitor vom încerca să găsim finanțare pentru extinderea canalizării din comună, iar în acest sens avem depus un proiect prin Programul Național Anghel Saligny” – a declarat primarul Simona David.

Vă reamintim că, în luna septembrie, Ministerul Dezvoltării a confirmat faptul că a aprobat cele 2 proiecte depuse de comuna Florești prin Programul Național „Anghel Saligny”. Unul dintre ele face referire expresă la extinderea canalizării din localitate.

Primarul Simona David a precizat unde se va lucra, după ce banii vor fi primiți de la nivel central: „Rețeaua de canalizare va fi extinsă în tot satul Cap Roșu până în strada Frunzei și pe toate străduțele care mărginesc stânga-dreapta strada Unirii, până la Fabrica Michelin.” – a mai spus Simona David.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.