Flanco va inaugura, vineri, al patrulea său magazin din Ploiești

0 460

Flanco va deschide vineri, 6 decembrie, cel de-al patrulea magazin al său din Ploieşti, în complexul comercial Prahova Value Centre.

Odată cu deschiderea noului magazin, retailerul ajunge la 13 magazine de tip Flanco Smart Discounter, din care patru în Ploiești și împrejurimi, toate aflate în mall-uri.

Cu o suprafață de 700 mp, noul magazin Flanco Prahova Value Centre va oferi clienților săi acces la oferte speciale cu ocazia deschiderii, la discounturi inteligente, precum și la întrega gamă de servicii Flanco.

Printre acestea se numără programul “Rabla la telefoane”, prin care clienții primesc până la 30% discount la achiziționarea unui smartphone odată cu predarea unui telefon vechi, dar și programul Rabla pentru electrocansice, cu 300 de lei voucher pe loc, soluții de finanțare diverse și Retur 45 zile.

Ploieşti este unul dintre oraşele cu cele mai bune rezultate pentru magazinele noastre, aşa că trei din cele patru puncte de vânzare Flanco din Ploieşti sunt deja semnalizate ca Smart Discounter. Procesul de reaşezare a identităţii vizuale este unul complex şi de durată”, a precizat Ovidiu Nicuşan, director marketing Flanco.

Magazinul Flanco Smart Discounter Prahova Value Centre va fi deschis de luni până duminică, în intervalul orar 9:00 – 21:00.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.