Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Explozie la un magazin dintr-o comuna prahoveana, soldata cu 4 persoane ranite

0 1.952

Explozie la un magazin dintr-o comuna prahoveana, soldata cu 4 persoane ranite. Pompierii au precizat că a fost o acumulare de gaze.

Incidentul a avut loc miercuri seară, în comuna Tomșani, sat Loloiasca (FOTO).

Suprafața afectată a fost de 25 metri pătrați.

Conform ISU Prahova, care a trimis la fața locului mai multe echipaje (autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, mașină de intervenție și comandă), explozia nu a generat și incendiu, în respectivul magazin alimentar.

Chiar și așa, 4 victime au fost rănite, fiind transportate ulterior la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde se va decide dacă rămân internate aici sau pleacă la o unitate specializată din București.

Este vorba despre patru bărbați, cu vârste între 25 și 73 de ani, care au suferit arsuri faciale și de membre superioare, de la gradul I până la gradul III.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.