Elevii școlii de subofițeri de pompieri și protecție civilă din Boldești au depus jurământul militar

0 290

Vineri, la Școala de Subofițeri de pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești a avut loc ceremonia depunerii Jurământului militar.

 La festivitate au participat adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone-Gabriel DUDUC, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice, părinţi, rude şi prieteni ai elevilor.

„Jur credință Patriei mele, România! Jur să îmi apăr țara chiar cu prețul vieții! Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare! Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, sunt cuvintele, rostite cu emoție, de cei 296 de elevi.

General-maior Benone-Gabriel DUDUC i-a felicitat pe tineri pentru alegerea făcută, aceea de a fi în slujba țării și și-a exprimat convingerea că aceeași dorință care le-a călăuzit pașii spre cariera militară îi va însoţi și de acum înainte, iar uniforma le va aminti de fiecare dată de legământul făcut astăzi.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea plutoanelor de elevi, moment încărcat de emoții și speranțe, sub privirile admirative ale tuturor celor prezenți.

FOTO: Dă click pe imaginile de mai jos ca să le vezi la dimensiune mare

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.