Dumitru Tudone preia, temporar, șefia Consiliului Județean Prahova

0 482

Dumitru Tudone preia, temporar, șefia Consiliului Județean Prahova, pe perioada cât Iulian Dumitrescu se află în control judiciar și nu își mai poate exercita funcția.

Consilierii judeţeni s-au întrunit în şedinţă extraordinară, luni, pentru desemnarea persoanei care să preia atribuțiile de președinte al instituției,  în acest sens fiind propuşi ambii vicepreşedinţi, respectiv Dumitru Tudone (PNL) şi Cristian Apostol (USR).

Grupul PSD – PUSL a anunţat că nu votează pentru niciunul dintre cei doi, întrucât aceştia nu „merită” să conducă judeţul în condiţiile actuale. Mai mult, social-democrații au reproșat liberalilor că Tudone nu a vrut să negocieze cu ei, susținând că nu e mandatat să facă acest lucru.

În aceste condiții, din totalul celor 26 voturi valabil exprimate, 6 au fost nule, iar 19 favorabile lui Dumitru Tudone.

Vicepreședintele CJ Prahova care îi preia și atribuțiile lui Iulian Dumitrescu este un apropiat al acestuia, cei doi colaborând și în județul Călărași.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova deja a contestat măsura controlului judiciar dispusă de procurorii DNA, care îl împiedică să-și exercite funcția. Contestația a fost depusă la Tribunalul București.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.