DSP Prahova sustine ca nu a fost toxiinfectie alimentara la Liceul Aurel Vlaicu din Breaza
Printr-o adresă trimisă Prefecturii Prahova, Direcția de Sănătate Publică infirmă diagnosticul de toxiinfecție alimentară în cazul elevilor de la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Breaza.
“În lipsa semnelor clinice și a probelor biologice, a fost infirmat diagnosticul de toxiinfecție alimentară, rămânând cel de sindrom dispeptic (în baza referatului întocmit de către medic epidemiolog). Referitor la probele de lapte recoltate de către DSVSA, acestea au fost analizate de către Laboratorul Sanitar-Veterinar Prahova, rezultând în baza buletinului de analiză nr. 24.158/08.12.2015, că acestea sunt corespunzătoare consumului uman la parametrii Listeria Monocytogenes și Salmonella spp (parametrii specifici laptelui UHT distribuit la acea dată).”, susține DSP Prahova.
Ce au avut atunci elevii? O simplă indigestie? Cel puțin așa sugerează adresa citată. Nu ni se explică, însă, ce a provocat o indigestie colectivă….

