Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Dosarul de la care a plecat notorietatea procurorului Negulescu se judeca de 6 ani

0 518

Dosarul de la care a plecat notorietatea procurorului Negulescu se judeca de 6 ani și sunt șanse minime să se dea o sentință, prea curând.

Această cauză se află pe rolul Secției Penale a Tribunalului Prahova, din martie 2014.

Este dosarul făcut de procurorul Mircea Negulescu, pe când se afla la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, și în care sunt cercetați un număr de 31 de inculpați, dintre care 15 persoane fizice și 16 persoane juridice.

Aceștia sunt acuzați de evaziune fiscală, cu o pagubă evaluată la aproximativ 35 de milioane de euro.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 – 2013 inculpații s-au folosit de un lanț comercial fictiv, în care erau incluse aproximativ 60 de societăți comerciale de pe raza județului Prahova și a municipiului București, din care o parte aveau comportament tip “fantomă”, simulând operațiuni comerciale de achiziție/livrare mărfuri și servicii ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale.

Anchetatorii mai susțin că sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost retrase în numerar din conturile bancare ale societăților comerciale, prin simularea unor operațiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme, prejudiciul fiind estimat la 149.800.000 lei (la valoarea din 2014 – n.r.).

Inculpații din dosar, printre care se numără oameni de afaceri cunoscuți în Prahova, au făcut tot posibilul ca să evite pronunțarea unei sentințe, apelând la toate mijloacele legale posibile.

În 2019, s-au înregistrat 17 termene de judecată.

Numai anul acesta, de exemplu, cauza a fost amânată de 5 ori, motivul cel mai des invocat fiind lipsa apărătorului. Pe de altă parte, au intervenit și restricțiile impuse de pandemia de coronavirus, așa că este oarecum de înțeles.

Cert este că multe dintre societățile inculpate au ajuns în insolvență sau chiar în faliment, așa că va fi greu de recuperat vreun prejudiciu, dacă acesta va fi stabilit de instanță.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.