Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Dosar penal la o școală din Păulești, după o altercație între doi profesori

0 1.799

La data de 7 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Rurale nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie despre faptul că ar fi fost agresată fizic de către colegul său de muncă, în timp ce se afla în comuna Păulești.

Profesoara de sport se pare că a fost lovită de un coleg, și el profesor de sport, în vestiarul şcolii, pentru că ar fi întârziat la oră.

Din verificări, a reieșit faptul între cei doi, a izbucnit un conflict spontan generat de o nemulțumire a bărbatului, moment în care acesta ar fi lovit-o cu palma peste față, ulterior agresându-se reciproc.

În urma altercație, femeia a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internată.

Față de cei doi a fost luată măsura sancționării contravenționale conform Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Doar pentru ilustrație

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.