Donație în valoare de 50.000 de euro pentru Maternitatea Ploiești

0 420

Asociația Prematurilor, alături de OMV Petrom – un partener strategic al său, implicat civic în multe domenii, donează Maternității din Ploiești aparatură performantă în valoare de peste 50.000 euro.

Maternitatea din Ploiești este una dintre cel mai mari din țară, care asigură 60-80 de nașteri pe lună , dintre care 15-20% sunt înainte de termen.

Doar în 2023 au fost peste 3.500 nașteri, iar 300 din nou-născuții prematuri au avut nevoie de ventilație mecanica încă din primele clipe de viață.

Cu susținerea OMV Petrom s-a achiziționat un ansamblu format din:

  • ventilator pentru ventilația mecanică invazivă;
  • ventilator CPAP pentru ventilație non-invazivă;
  • ecograf doppler portabil pentru monitorizarea intra-uterină a nou-născutului.

Achiziția acestor aparate previne decesul infantil și va ajuta generații de prematuri care se vor naște la Maternitatea din Ploiești.

Diana Gămulescu, fondatoarea Asociației Prematurilor: “Aceste echipamente sunt indispensabile, sunt vitale pentru o secție de terapie intensivă neonatală și sunt complementare asigurând suportul respirator artificial al nou-născutului cu patologii la naștere și monitorizarea funcțiilor vitale în utero. Asociația Prematurilor împreună cu OMV Petrom donează nu doar echipamente esențiale, ci și o șansă la viață pentru nou-născuții aflați în terapie intensivă neonatală. În acest context s-a conturat un exemplu de solidaritate și generozitate. Donația OMV Petrom reprezintă un angajament profund pentru sănătatea eroilor în scutece!”

Valoarea totală a sponsorizării este de 293.250 lei.

Și în 2023, cu sprijinul acordat în regim de urgență de către OMV Petrom, Asociația Prematurilor a donat aparatură de ultimă generație, de peste 30.000 euro pentru nou născuții aflați în situații de risc de la Maternitatea din Ploiești. Au fost achiziționate un ventilator și un umidificator, necesare și urgente pentru secția de terapie intensivă neonatală.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.