Doi veterani, un gazon sub orice critică și naivitatea apărării au contribuit la rezultatul FC Petrolul – U Cluj 0-2
Doi veterani, un gazon sub orice critică și naivitatea apărării au contribuit la rezultatul FC Petrolul – U Cluj 0-2. Lupii galbeni au stopat seria de victorii, chiar de Paște.
Ceea ce a atras atenția, cum a început partida de play-out, a fost starea gazonului de pe stadionul Ilie Oană. Una execrabilă, pentru că jucătorii au avut parte de o iarbă plină de apă, pe care era greu să-ți menții echilibrul.
Este adevărat că a plouat la Ploiești, dar asta nu poate explica în totalitate situația.
În al doilea rând, jucătorii de la FC Petrolul păreau cu gândul la sărbători și nu prea s-au zbătut, cel puțin în prima jumătate de oră. Când s-a decis meciul, practic.
U Cluj a început perfect și, după 16 minute, avea 2-0 pe tabelă.
Găurile mari din apărarea echipei gazdă continuă să se vadă. Mamadou Thiam s-a distrat pe partea dreaptă a atacului, în minutul 10, și a pasat la Nistor, care a tras în portarul Vâlceanu, dar mingea a ricoșat cu noroc la Alex Chipciu, care nu a mai ratat poarta.
Al doilea gol al oaspeților a fost opera lui Dan Nistor, care a driblat scurt la marginea careului mare și apoi a șutat cu sete, de la vreo 16 metri, pe colțul scurt. Papp era pe traseu și a vrut să lovească mingea (dacă nu cumva chiar a atins-o și a deviat-o în poartă), ceea ce l-a derutat pe Vâlceanu, care nu a mai avut reacție. Era 2-0 pentru U Cluj.
Ceea ce confirmă încă o dată zicala: Dacă nu ai bătrâni, cumpără! Cât de prost ar juca Nistor și Chipciu, tot sunt mai buni decât ceilalți. Iar la Petrolul e valabil cu GROZAV.
FC Petrolul a dat semne de viață abia prin minutul 30, când Gicu Grozav a dat-o în bară, de la marginea careului, după o greșeală a apărării clujene.
După nici 2 minute, Mamadou Thiam este uitat din nou singur în careul ploieștean și ratează șansa de a face 3-0.
În minutul 34, apărarea FC Petrolul face încă un cadou pentru oaspeți. Seniko Doua întoarce o minge aiurea, care ajunge la Radu Vescan. Aflat singur cu portarul ploieștean, atacantul clujean îl ia la țintă și ratează o ocazie uriașă.
Gazdele au jucat ceva mai bine abia în repriza a doua. În minutul 49, după un atac pe dreapta, Gicu Grozav prinde o torpilă dintr-un unghi greu, dar mingea este respinsă de portarul oaspeților.
Cei de la U Cluj au mai avut și ei o ocazie mare, în minutul 72, când mingea șutată de Alex Chipciu este respinsă cu piciorul de Vâlceanu.
FC Petrolul a pierdut primul loc în Play-out și a trecut pe poziția a doua, după FCU Craiova, dar la egalitate de puncte.
Ziarul de Ploiești