Banner Publicitate ZDP ZDP logo

DNA Ploiesti, catre investitorii straini: terminati cu prostiile!

0 263

Noua anchetă instrumentată de procurorii DNA Ploiești are un merit uriaș. Trage un semnal de alarmă, pentru prima dată, față de acțiunile investitorilor străini din România. 

Ancheta anticorupție care a aruncat grupul francez Veolia România în haos și disperare este un mesaj clar că, de acum încolo, nimeni – că-i român sau că-i străin – nu mai poate face afaceri șmecherești cu statul român.

De altfel, pe surse, se aude că anumiți directori francezi ar apela la imunitatea diplomatică, doar-doar vor scăpa fără să ajungă pe la DNA Ploiești.

Într-un fel, se răspunde și întrebării – tot mai des formulate – “cum pot exista corupți fără corupători?”. Nu, nu se poate…

Iar multe firme străine au abandonat la hotarele României deontologia și cinstea, apelând la obiceiuri neaoșe, cum ar fi minciuna, mita și chiar evaziunea fiscală.

Sigur, până la finalizarea acestui dosar penal și judecarea lui, nimeni nu poate spune că Veolia România se face vinovată de ceva anume.

Dar referatul procurorilor DNA Ploiești arată o lume pe care nu o credeam funcționabilă într-o companie franceză: foști securiști angajați ca să spioneze angajații și să-i țină sub ascultare, bani acordați unor indivizi cu contacte în politică și administrație pentru obținerea unor avantaje de natură economică sau financiară, conturi făcute special pentru a acoperi plăți dubioase… Lucruri nedemne pentru ditamai grupul mondial.

CITEȘTE ȘI: Uite cum platea Apa Nova niste baieti destepti, ca sa isi sporeasca veniturile si profitul

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.