Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Directorul spitalului din Sapoca si-a dat demisia dupa al cincilea deces

0 1.113

Directorul spitalului din Sapoca si-a dat demisia dupa al cincilea deces, înregistrat în urma atacului de sâmbătă spre duminică noaptea.

Vă reamintim că un pacient de 38 de ani, aflat în sevraj din cauza dependenței de alcool, a folosit un stativ de perfuzii pe post de armă.

El a lovit 13 persoane, dintre care 3 au murit pe loc, una la Spitalul Județean de Urgență Buzău și a cincea – o femeie în vârstă de 88 de ani – și-a pierdut viața la un spital din București.

Alte opt persoane se află în stare gravă, cu traumatisme cranio-cerebrale.

DETALII AICI: Atac socant la Spitalul de Neuropsihiatrie Sapoca. 4 morti si 9 raniti

Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, Viorica Mihalașcu, a demisionat, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Inițial, directorul instituției a dat vina pe lipsa de personal și pe faptul că atacul a durat circa un minut, spunând că nu a existat posibilitatea ca agresorul să fie oprit din acțiune.

Pe de altă parte, conform ministrului Sănătății, în ultimii doi ani au fost depuse rapoarte de agresiune la Săpoca, dar nici în acest caz nu a fost respectată procedura şi nici nu au fost luate măsuri.

“În ultimii doi ani au fost depuse două rapoarte de agresiune. Sunt caiete de incidente pe secţii. Legislaţia spune că după fiecare incident de acest gen se face o prezentare a cazului, ni s-a spus că s-au luat măsuri, am cerut dovada, nu există. Pot crede că nu s-a făcut”, a declarat Sorina Pintea.

Tribunalul Buzău a decis, duminică seara, internarea medicală provizorie a bărbatului care a omorât cu un stativ de perfuzii mai mulți pacienţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca. Medicii vor trebui să stabilească dacă bărbatul de 38 de ani a avut discernământ.

Ziarul din Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.