Directorul general al Petrotel Lukoil a cerut modificarea limitei de deplasare, dar nu a primit nimic
Directorul general al SC Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, urmărit penal sub control judiciar pentru evaziune fiscală şi spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu calculat la 230 de milioane de euro, are în continuare interdicţie de a circula în afara judeţelor Prahova şi Ilfov, scrie AGERPRES.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunalul Prahova au respins, luni, ca nefondată plângerea formulată de Bogdanov împotriva ordonanţei din data de 30 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti prin care s-au respins cererile formulate de inculpat cu privire la modificarea controlului judiciar privind limitele teritoriale ale liberei circulaţii dispuse faţă de acesta la data de 6 octombrie 2014.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, judecătorul Gabriela Mihai, a declarat pentru AGERPRES că, prin dispoziţiile Parchetului, inculpatul avea libertatea de a circula doar în judeţele Prahova şi Ilfov şi a solicitat modificarea controlului judiciar, în sensul acordării permisiunii de a circula pe teritoriul întregii ţări.
Procurorii au respins, prin ordonanţă, această cerere, iar Andrey Bogdanov a făcut plângere împotriva ordonanţei, acţiunea fiind respinsă ca nefondată de Tribunalul Prahova.
Decizia magistraţilor poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Directorul general al SC Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, este urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, acesta fiind pus sub control judiciar la data de 6 octombrie 2014 de anchetatorii care instrumentează dosarul cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat emis, la acel moment, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectuează cercetări faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro, iar faţă de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii acestor două infracţiuni.
Anchetatorii au efectuat, la data de 2 octombrie 2014, 23 de percheziţii pe platforma Petrotel Lukoil din Ploieşti la sediile societăţilor comerciale SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, SC Lukoil Energy&Gas România SRL, SC Lukoil Lubricants East Europe SRL, SC Agenţia Lukom-A-România SRL, SC TP Log Services SRL.
Conform unui comunicat de presă, prejudiciul estimat la acel moment era în cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) şi 533.598.577 lei (118 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.