Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Directorul Centrului Cresa din Ploiesti a fost arestata pentru luare de mita

0 4.446

Directorul Centrului Cresa din Ploiesti a fost arestata pentru luare de mita, pe care o primea de la angajatele unor creșe din municipiu.

Angelica Fodor (FOTO) a fost arestată preventiv marți noapte, printr-o decizie a Tribunalului Prahova. Ședința de instanță a fost programată la ora 21:00.

Decizia nu este definitivă, dar este executorie.

CITEȘTE ȘI: Comunicatul oficial al Politiei Prahova, despre perchezitiile si retinerile din dosarul…

Directorul Centrului Creșă este acuzată că a primit foloase necuvenite (bani și alte obiecte de inventar) de la alte patru angajate ale unor creșe din Ploiești, care au luat bunuri aflate în gestiunea lor.

Din acest motiv, Angelica Fodor se pare că este acuzată și de complicitate la delapidare.

Cu toate acestea, până la o decizie definitivă a instanței de judecată, trebuie să luăm în calcul prezumția de nevinovăție.

Cele patru femei care se pare că îi dădeau bani și alte cadouri au fost plasate în control judiciar. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova le acuză de dare de mită și delapidare. Acestea se pare că au sustras mâncare, detergenți, dezinfectanți, cafea, precum și aparate electrocasnice (combină frigorifică), aflate pe inventar.

La perchezițiile care au avut loc la domiciile acestora ar fi fost găsite adevărate depozite cu bunurile delapidate.

Alte 11 persoane – angajate ale unităților de învățământ preșcolar din municipiu – sunt considerate suspecte în acest dosar și urmează să fie audiate.

Conform unor surse din anchetă, o parte dintre acestea nu aveau studiile necesare pentru a fi angajate, așa că trebuiau să cotizeze lunar la șefi, doar pentru a fi menținute în funcție.

Furau mâncarea pentru care părinții micuților plăteau lunar

În municipiul Ploiești există 6 creșe administrate de Centrul Creșă, aflat în subordinea directă a administrației locale. Aici sunt înscriși peste 550 de preșcolari, dar numărul celor merg efectiv este mai mic.

În vara acestui an, Consiliul Local Ploiești a majorat cu 20% contribuția zilnică pe care părinții trebuie să o achite pentru mâncarea copiilor. Fiecare familie achita 12 lei/zi, în acest sens.

Un calcul simplu arată că doar pentru mâncare se plătea, pentru un copil, suma de aproximativ 260 lei/ lună.

Cu atât mai scandaloasă este fapta celor patru educatoare, dar și a celorlalți suspecți, care sustrăgeau din produsele destinate micuților.

Anchetatorii nu știu sigur de cât timp se petrec aceste lucruri.

Primăria Ploiești a dat un scurt comunicat de presă, în care vorbește despre regrete: “Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, cu privire la perchezițiile derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare și luare de mită,  la creșele din municipiul Ploiești, municipalitatea nu face comentarii asupra acestei spețe.  Organele de cercetare acționează conform legii, iar în această situație justiția își va urma cursul, prezumția de nevinovăție fiind valabilă până la o sentință definitivă. Conducerea primăriei își exprimă regretul fată de această situație și asigură părinții că activitatea din interiorul creșelor nu va fi afectată de aceste evenimente.”

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.