Din acest an, cei care se adresează Cantinei Sociale Florești vor avea parte de o masă caldă
Din acest an, cei care se adresează Cantinei Sociale Florești vor avea parte de o masă caldă, la o valoare mai mare ca până acum.
Consiliul Local Florești a votat, la ședință din luna aprilie, creșterea normei de hrană/ zi pentru beneficiarii Cantinei Sociale.
Astfel, persoanele care beneficiază de serviciile acestei instituții vor avea dreptul la alimente în valoare de 22 lei/ zi. Sumele destinate acoperirii cheltuielilor cu hrana vor fi alocate din bugetul local.
Până acum, norma de hrană era de 12 lei/ zi, ceea ce era foarte puțin, în condițiile actualei inflații.
„O altă veste bună este că se va servi o masă caldă și nu se va mai da hrană rece, ceea ce constituie un mare pas înainte pentru a ne adapta unor condiții moderne pentru îngrijirea persoanelor din comună, care au venituri prea mici ca să se poată întreține singure. Vom avea grijă și de tineri, și de bătrâni. Cantina Socială va menține cele mai bune standarde privind calitatea serviciilor.”, a declarat primarul Simona David.
FOTO: Doar pentru ilustrație
Ziarul de Ploiești
NOTĂ: Preluarea materialului de mai sus, inclusiv a fotografiilor, parțial sau integral, fără acordul în scris al proprietarului Zdp.ro, constituie furt intelectual