Banner Publicitate ZDP ZDP logo

De la 1 ianuarie 2026, cei mai mulți prahoveni vor plăti tarife mai mari pentru apa potabilă și canalizare

0 664

 

De la 1 ianuarie 2026, cei mai mulți prahoveni vor plăti tarife mai mari pentru apa potabilă și canalizare. Companiile care distribuie către populație justifică deciziile, în special, prin creșterea costurilor de operare, ca urmare a scumpirii altor utilități. 

Cetățenii din municipiul Ploiești vor achita tarife semnificativ mai mari.

Apa Nova a anunțat că, pentru un metru cub de apă potabilă, majorarea este de 42,8%, de la 4,76 lei/ mc la 6,80 lei/ mc. Pentru canalizare, majorarea este de 51,8%, de la 2,12 lei/mc la 3,22 lei/ mc. 

Chiar și așa, Apa Nova Ploiești va avea tarife la jumătate din cât are acum Hidro Prahova, care taxează metrul cub de apă potabilă cu 9,66 lei și metrul cub de apă epurată (canalizare) cu 8,85 lei. 

Operatorul județean, aflat în subordinea CJ Prahova, încă nu a anunțat cu cât majorează tarifele de la 1 ianuarie, mai ales că scandalul celor 2 săptămâni în care clienții săi nu au avut apă nu s-a stins.

În același timp, clienții săi se plâng că livrează un lichid care cu greu poate fi considerat potabil.

smart

Ca dovadă, o femeie din Băicoi ne-a trimis imaginea alăturată, în care apa este clar cu impurități și a scris un mesaj: „Buna ziua.Toata stima si respectul ptr. dumneavoastra domnule Primar Marius Constantin – Oficial dar chiar nu se poate face nimic cu privire la schimbarea furnizorului de apa? După ce că au majorat tariful la apa si canalizare, cu toate ca era printre cele mai mari din tara, mai isi bat si joc de clientii lor!!! Am atasat cum era apa, asa zisa “potabila “, in aceasta dimineata la robinet!!! Plina de nisip si foarte tulbure!!! Rușine Hidro Prahova!!!”

Și ca lucrurile să fie și mai greu de digerat, SC Exploatare Sistem Zonal Prahova SA a dat astăzi un anunț clar: scumpește tariful cu 9,8%, de la 2,14 lei/mc la 2.35 lei/mc! Și dă vina pe societatea care îi cumpără apa tratată, respectiv pe Hidro Prahova SA.

COMUNICAT ESZ

Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. (ESZ Prahova) face următoarele precizări în contextul declarațiilor publice referitoare la creșterea prețului apei și la presupusa influență a acesteia asupra tarifelor practicate de operatorul regional Hidro Prahova S.A.

1. Tariful nou aprobat de A.N.R.S.C. pentru apa livrată de ESZ Prahova
Prin Decizia ANRSC nr.154/02.12.2025, au fost aprobate tarifele de autoritatea națională competentă cu aplicare incepand cu data de 01.01.2026.
Avand in vedere ca Hidro Prahova plateste mai multe tarife o sa venim cu clarificari pentru tariful maximal, respectiv pentru „Apă tratată și clorinată livrată consumatorilor din nodul hidrotehnic de înmagazinare Movila Vulpii și transportată pe aducțiunile de apă tratată și clorinată Movila Vulpii – Brazi și Movila Vulpii – Teleajen”, care astazi este în cuantum de:
2,14 lei/mc, exclusiv TVA
Incepand cu data de 01.01.2026 noul tarif o sa fie in cuantum de:
2,35 lei/mc, exclusiv TVA

2. Evoluția tarifului a fost următoarea:
01.04.2023: 1,93 lei/mc
01.04.2024: 2,05 lei/mc
01.01.2025: 2,14 lei/mc
Creșterea totală în perioada 2023–2025 este de 0,21 lei/mc, respectiv aproximativ 10,9%, fiind determinată exclusiv de actualizarea cu indicele prețurilor de consum, fără includerea unor investiții noi sau a unor costuri suplimentare nejustificate.
Preturile aplicabile incepand cu 01.01.2026 pentru serviciul de alimentare cu apa s-au ajustat cu indicele preturilor de consum pana la nivelul lunii noiembrie 2025, respectiv cu 9,76%.

3. Diferența majoră față de tariful practicat de Hidro Prahova
În prezent, Hidro Prahova S.A. aplică un tarif de 9,66 lei/mc pentru apa potabilă furnizată populației, exclusiv TVA, conform deciziei ANRSC în vigoare de la 01.01.2025.
Comparativ:
ESZ Prahova livrează apă potabilă tratată și clorinată la 2,14 lei/mc
Diferența de preț până la tariful final este de peste 7,5 lei/mc
Această diferență nu poate fi justificată prin creșterea tarifelor ESZ Prahova, care este una redusă, reglementată și transparentă.

4. Clarificări tehnice esențiale
Apa livrată de ESZ Prahova este captată, tratată si clorinată, inmagazinată si transportată pe aductiuni si respectă toți parametrii de calitate impuși de legislația în vigoare cu privire la apa destinata consumului uman. Astfel, toate costurile de tratare, respectiv, solutii si materiale tehnologice pentru tratarea apei, costul apei brute platit catre Apele Romane, energie electrica si altele sunt exclusiv in sarcina societatii noastre.
Pentru apa livrată de ESZ Prahova, Hidro Prahova realizează operațiuni minime de tratare a apei si are exclusiv rol de distribuție.
Prin urmare, diferența foarte mare dintre tariful de producție și tariful final nu are legătură cu activitatea ESZ Prahova.

5. Investițiile nu sunt influențate de tarifele ESZ Prahova
Afirmațiile potrivit cărora tarifele ESZ Prahova ar împiedica realizarea investițiilor sunt neîntemeiate.
Tarifele practicate de ESZ Prahova sunt printre cele mai scăzute din România pentru apa potabilă livrată, sunt aprobate de ANRSC si nu pot constitui un obstacol real pentru investițiile în rețelele de distribuție
Responsabilitatea realizării investițiilor, a reducerii pierderilor și a managementului eficient aparține exclusiv operatorului de distribuție, respectiv Hidro Prahova S.A.
ESZ Prahova produce și livrează apă tratata si clorinata si aplică tarife corecte, transparente și reglementate si nu este cauza creșterii semnificative a prețului apei suportat de consumatori.
Diferența de preț aplicată populației nu este generată de producătorul de apă, ci de structura de cost și deciziile manageriale ale operatorului de distribuție.
In sprijinul prezentei publicam Decizia A.N.R.S.C. nr.154/02.12.2025.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.