De ce proiectul Primăriei Ploiești, privind taxarea locurilor de parcare condominiale, NU este binevenit

De ce proiectul Primăriei Ploiești, privind taxarea locurilor de parcare condominiale, nu este binevenit într-o perioadă în care creșterea fiscalității și a prețurilor sufocă românii.
Administrația locală vrea să facă rost, în mod facil, de noi surse de bani. Iar una dintre opțiunile luate în considerare este taxarea cetățenilor pentru parcatul mașinilor lângă blocuri.
Proiectul a fost în dezbatere publică (detalii AICI), dar pare să meargă mai departe, în mod implacabil, chiar dacă ploieștenii nu sunt deloc încântați de ce li se pregătește.
Practic, se inventează o taxă nouă, cu valori cuprinse între 600 și 300 de lei/ an, în funcție de zona în care locuiesc posesorii de vehicule (de la 600 lei – zona A la 300 lei – zona D). Vor fi scutite doar persoanele care au certificat de handicap.
Potrivit regulamentului propus, proprietarii vor avea drept de folosire exclusivă a locului de parcare în intervalul orar 16:00 – 08:00, de luni până vineri, în timp ce în intervalul 08:00 – 16:00, locul de parcare poate folosit gratuit de oricine. Ceea ce din start va da naștere la conflicte între cel care plătește și cei care doar vor să folosească pe timpul zilei.
Un alt aspect care lasă de dorit, în proiect, este că Primăria Ploiești vrea să acorde dreptul de folosire pe principiul “primul venit, primul servit”, prin atribuire directă. Acest lucru va duce la conflicte între vecini și la o îngrămădeală la ghișee/ în mediul online.
Mai mult, administrația nu știe care este volumul parcului de mașini din municipiu în zona de blocuri și nici câte locuri pot fi desenate (pentru că efectiv doar asta se va face, cu vopsea) pe lângă imobile, așa că vinde pielea ursului din pădure.
Iar proiectul vine într-o perioadă când au crescut prețurile în general, când TVA-ul s-a majorat, când energia electrică s-a scumpit, când carburanții costă mai mult din cauza accizelor, când ploieștenii de la blocuri plătesc energia termică la tarife duble față de 2024.
Înțelegem ambițiile primarului Mihai Polițeanu, dar și acesta ar trebui să înțeleagă că locuitorilor municipiului Ploiești nu le-au explodat veniturile, ca să facă față la tot ce vine. Dar poate nu îi pasă…
Ziarul de Ploiești

