Dambovita: Pentru un pic peste 5000 de lei, o persoana a dat cu subsemnatul la DNA

0 528

Dambovita: Pentru un pic peste 5000 de lei, o persoana a dat cu subsemnatul la DNA, fiind acuzată că a fraudat fonduri europene.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2012 – 2014, inculpatul ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente false (contract de arendă, adeverințe) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru o suprafață de teren (3,24 ha) pe care nu o deținea în realitate.

Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 5.137 lei.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dâmbovița cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.