Curtea de Conturi: In 2014 si 2015, CSM Ploiesti a finantat ilegal o entitate privata, cu peste 2 milioane de lei
În 2014 și 2015, conform raportului Curții de Conturi, Clubul Sportiv Municipal Ploiești a efectuat plăți ilegale către o structură sportivă de drept privat. Peste 2 milioane de lei au ajuns, astfel, ca finanțare nerambursabilă la CSU Asesoft. Iar neregulile descoperite nu se opresc aici.
Astfel, inspectorii Camerei de Conturi Prahova au constatat că, în perioada iunie — septembrie 2015, au fost plătite nelegal prime în valoare de 27.444 lei unor angajați din cadrul clubului, respectiv director, șef serviciu contabilitate, jurist, contabil, inspector de specialitate achiziții, fiind calculate majorări în suma de 5.758 lei.
De asemenea, au fost acceptate la plată și decontate facturi privind servicii de masă neprobate cu documente justificative, care să ateste prestația.
Raportul Camerei de Conturi Prahova arată și că s-au achitat nejustificat lucrări de reparații la clădirea CS Petrolul Ploiești, pentru o suprafață mai mare decât cea realizată efectiv, fiind calculate plăți nedatorate în sumă totală de 24.548 lei și accesorii de 6.382 lei, se mai precizează în raport.
CSM Ploiești a fost condus, până la 7 octombrie 2015, de Luminița Albu, iar ulterior în locul său a fost numit Cezar Stoichiciu.
Iată ce scrie raportul Curții de Conturi:
“La Clubul Sportiv Municipal Ploieşti au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 2.192 mii lei reprezentând, în principal, finanţare nerambursabilă acordată unei structuri sportive de drept privat, fiind calculate penalităţi în sumă totală de 872 mii lei (verificări în baza pct. 260 din RODAS). În perioada 2014 — 2015 s-au încheiat nelegal contracte de finanțare nerambursabilă cu o structură de drept privat pentru finanțarea activității sportive, în condițiile în care aceasta nu desfășura direct aceste activități, în fapt, realizându-se finanțarea indirectă a unei structuri sportive de drept public — neeligibilă conform art. 3(1) din Legea nr. 350/2005. În baza acestor contracte, au fost alocate fonduri bugetare de 2.175.834 lei, din care: în anul 2014 — 1.602.000 lei; în anul 2015 — 573.834 lei. Plățile în valoare totală de 2.175.834 lei, efectuate de la articolul bugetar 20.01.09 ‘Materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional’, în baza contractelor de finanțare reprezintă prejudiciu pentru entitate.”

