Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Curtea de Apel Ploiesti: Vezi pedeapsa primita de doi inspectori fiscali, acuzati de luare de mita

0 339

mita_profesor_63621400Prin decizia penală nr. 168 din 10.02.2016, Curtea de Apel Ploiești a hotărât condamnarea inculpaților IOSIF COSMIN și BĂLAN IONELA, inspectori fiscali în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Dâmbovița, la data faptei, la câte o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, le sunt interzise drepturile: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția de inspector în cadrul A.N.A.F., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpații IOSIF COSMIN și BĂLAN IONELA vor presta fiecare, o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, primul în cadrul Primăriei comunei Văleni și Primăriei municipiului Târgoviște, iar al doilea în cadrul Primăriei comunei Dragomirești și Școlii Gimnaziale Râncaciov, comuna Dragomirești.

Confiscă de la fiecare inculpat suma de 1.050 lei reprezentând contravaloarea sumelor și a produselor primite drept mită.

Cei doi au fost trimiși în judecată de către DNA Ploiești.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.