Cum poate obține primarul Irina Nistor o majoritate în Consiliul Local Câmpina

0 599

După 20 de ani de dominație de dreapta, Primăria municipiului Câmpina va avea un edil-șef de stânga. La alegerile locale din 2024, Irina Nistor, candidata PSD, a obținut un scor de peste 44%, cu aproape 10 procente în plus față de primarul în funcție, Alin Moldoveanu (PNL). 

Faptul că un număr semnificativ de alegători din cel de-al doilea municipiu al județului Prahova i-au încredințat acest mandat înseamnă, automat, și o mare responsabilitate.

Pentru început, Irina Nistor trebuie să se asigure că va avea o majoritate în Consiliul Local, care să îi susțină proiectele.

Acest lucru este relativ ușor de obținut, ținând cont că distribuția locurilor s-a simplificat, față de mandatul trecut.

PSD va obține 7 locuri, PNL – 5, Partidul Câmpina Curată – 3, Alianța Dreapta Unită – 2, AUR – 2.

În aceste condiții, social-democrații pot obține o majoritate simplă (10 din 19 voturi) doar cu Partidul Câmpina Curată.

Dacă vor să treacă inclusiv proiectele legate de patrimoniu, unde e nevoie de două treimi din voturi, atunci pot coopta și reprezentanții Alianței Dreapta Unită și pe cei de la AUR.

PNL ar urma să treacă în opoziție, fără posibilitatea de a se opune.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.