CSM a dat avize de aducere la audieri pentru procurorii Tudose si Mihaila. Toti sunt citati cu mandat
Surse judiciare au declarat pentru max-media.ro că DNA Ploiești ar fi obținut din partea CSM avize pentru aducerea la audieri a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose (foto sus) și Aurelian Mihăilă (foto jos). Atât ei, cât și ceilalți suspecți din fostul dosar Papici, vor fi aduși cu mandat în fața procurorilor anticorupție, după ce până acum au luat la cunoștiință acuzele ce li se aduc.
Pe lista DNA Ploiești, în același dosar, mai figurează deputatul Sebastian Ghiță, fostul șef al SJA Prahova – Constantin Ispas, fostul șef al IPJ Prahova – Viorel Dosaru.
Aceleași surse judiciare au precizat și acuzele aduse lui Sebastian Ghiță: folosire de informații confidențiale, cumpărare de influență, șantaj și conducere fără permis.
În cazul acestuia, se pare că se va cere ridicarea imunității parlamentare.