Costel Casuneanu, amicul lui Traian Basescu, a ajuns REGELE ASFALTULUI si datorita contractelor din Prahova
Magnatul din Bacău deţine o firmă de asfaltări şi deszăpeziri, care ani la rând a fost beneficiara contractelor pe bani publici. Printre cei care au contribuit la sporirea averii lui Căşuneanu a fost şi Traian Băsescu, deși fostul președinte a negat cu vehemență acest lucru.
Compania lui Costel Căşuneanu a fost beneficiară unor megacontracte încheiate cu statul în ultimii ani. Această firmă a primit bani pentru a reabilita mai multe drumuri naţionale şi a câştigat mai multe contracte pentru construcţia unor drumuri expres sau tronsoane din autostrăzi.
Între contractele reprezentative realizate de Căşuneanu se numără autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti, de 42,5 kilometri. Contractul a avut o valoare de 296 milioane euro şi a fost executat de Spedition UMB, Pa&Co Internaţional, Euro Construct Trading 98.
Alte contracte răsunătoare au fost cele pentru construcţia Centurii DN 1 – Ploieşti Vest, pasajul Pipera Bucureşti şi reabilitarea pistei de aterizare-decolare a aeroportului internaţional Henri Coandă, Otopeni.
Mai mult, în 2013 s-a descoperit că dl. Cășuneanu, soția acestuia și firma Pa & CO figurează printre cei care dețin terenuri și trebuie despăgubiți de CJ Prahova pentru construirea nodului rutier de acces la autostrada București – Ploiești, ridicat pe raza comunei Gherghița.
Costel Cășuneanu a fost trimis în judecată, pentru trafic de influență, în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu, fiind condamnat la închisoare cu suspendare, pentru ca ulterior să fie acuzat de către DNA și de dare de mită în dosarul primarului din Bacău, Romeo Stavarache.
Pe de altă parte, Cășuneanu a dat în 2010 statul român în judecată la CEDO, pentru că procurorii anticorupție ar fi servit presei interceptări telefonice private, care i-au afectat viața intimă, și s-a plâns de tratamente inumane și degradante, obținând despăgubiri de 4000 de euro.
* Ce scria Gândul în 2008
„Preşedintele Traian Băsescu s-a lepădat din nou, ieri, de regii asfaltului Costel Căşuneanu, Dan Besciu şi Dorinel Umbrărescu, pe care i-a plasat sub tutela ministrului liberal al Transporturilor Ludovic Orban. Într-o conferinţă de presă ţinută la Palatul Cotroceni, Băsescu a vorbit, fără să fie întrebat, despre contractele pe termen lung care ar fi fost atribuite, joi, celor trei firme de construcţii. „Au obţinut contracte în valoare de 173 de milioane de euro, dacă informaţia e corectă, domnii Căşuneanu, Besciu şi Umbrărescu, de la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Băsescu, precizând că vorbeşte despre persoane, pentru că nu vrea să implice firmele în dispute publice.
Băsescu a mai spus că aceste firme nu au avut niciodată contracte cu MT în perioada în care el a condus ministerul. „Singura firmă care a lucrat, într-un fel, în aceeaşi zonă în care eu am lucrat este firma d-lui Besciu, pentru că îl găsisem în primărie lucrând de pe vremea d-lui Lis, avea contracte, le-a continuat, a câştigat alte licitaţii, dar la Administraţia Străzilor, controlată de majoritatea PSD. A fost un clişeu pe care l-a creat presa. Dar dacă tot sunt răul corupţiei, de ce Dumnezeu or mai obţine contracte aceste firme?!”, a întrebat retoric şeful statului.
El a precizat din nou că nu a avut niciodată legătură cu cei trei şi că pe Căşuneanu şi Umbrărescu i-a cunoscut „ca şi constructori” la inundaţiile din 2005. „Ei au venit în Ministerul Transporturilor, toate trei firme, în mandatul d-lui Mitrea, şi îşi continuă activitatea acolo. Nu judec firmele, bănuiesc că obţin contracte corecte. Ceea ce mă deranjează e că presa mi le atribuie şi nu îmi dau seama dacă mi le atribuie pe bani sau din proprie iniţiativă”, a conchis Băsescu.
Presa şi adversarii politici ai preşedintelui au scris despre contractele obţinute de cei trei regi ai asfaltului pe vremea când Băsescu conducea Primăria Capitalei şi ulterior, când Ministerul Transporturilor era condus de pediştii Gheorghe Dobre şi Radu Berceanu. Firmele controlate de Besciu, Umbrărescu şi Căşuneanu au obţinut contracte bănoase şi în timpul ministeriatului lui Ludovic Orban.”
* Ce scria Jurnalul în 2011
„● 9 august 2000: Traian Basescu si Costel Casuneanu cumpara de la acelasi proprietar cate o parcela de 3700 mp de teren in Baneasa. Primul plateste 1,4 miliarde de lei vechi, celalalt 5 miliarde
.● 14 octombrie 2002: Basescu ii vinde Gabrielei Blaj, cumnata lui Casuneanu, asociat in mai multe firme ale omului de afaceri, contra a 12 miliarde de lei vechi (361 540 USD)20 aprilie 2006: Gabriela Blaj ii vinde lui Costel Casuneanu pentru fix 361 540 USD, echivalentul a 292 553 EURO
● 19 iulie 2007: Casuneanu uneste cele doua parcele (7421 mp) si le vinde unui dezvoltator imobiliar (D&A Building Project SRL devenit Digal Investments) pentru 23.737.009 RON (cca 8 milioane de euro)
● Azi: pe celebrul teren nu s-a construit nimic. De vina ar putea fi si conducta de canalizare care-l strabate, aducand dejectiile de la Gradina Zoologica. In plus, la 8 iulie 2011, Directia de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 1 a pus sechestru pe aceste teren pentru neplata a 31 035 lei.”