Comuna Păulești vă invită la Sărbătoarea Cireșelor, în perioada 20 – 21 mai 2023

Comuna Păulești vă invită la Sărbătoarea Cireșelor, în perioada 20 – 21 mai 2023, eveniment care a ajuns la a 14-a ediție.
Ca de obicei, festivalul este organizat de administrația locală în al treilea weekend al lunii mai.
Localnicii, dar și cetățenii altor localități, vor fi așteptați în Parcul cu Castani din Păulești.
În prima zi (sâmbătă 20 mai) și a doua zi (duminică 21 mai), pe scenă vor urca artiști precum ANNA LESKO, NICO, LIVIU PUȘTIU, LORENNA, DARIA BOBOC, VASI CĂRĂBUȚ, ȘTEFAN BĂNICĂ JR., EMILIA GHINESCU, RO MANIA, CRISTIAN RIZESCU, LEYA D.
Serbarea nu s-a ținut în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, iar în 2020 a avut loc online, fără prezență fizică, din același motiv.
Anul trecut, ea a fost reluată și s-a bucurat de o mare audiență, la fel cum, probabil, va fi și peste două săptămâni.
Intrarea este liberă și sunt așteptați mii de oameni la eveniment, mai ales că vor fi prezenți și comercianți de produse tradiționale, iar grătarele vor sfârâi pline de bunătăți.
CITEȘTE ȘI: Sărbătoarea Cireșelor la Păulești a fost mult așteptată, după 2 ani de pauză
Ziarul de Ploiești

