Competiții sportive și concert OM LA LUNĂ, la Valea Doftanei, pe 11 și 12 iulie

Două zile de competiții, concerte, experiențe locale și activități pentru întreaga familie, într-una dintre cele mai spectaculoase zone montane ale județului Prahova.
În perioada 11–12 iulie 2026, Asociația Club Sportiv A Pedal Forward, alături de partenerii săi, organizează cea de-a doua ediție a DISCOVER VALEA DOFTANEI MTB & Trail Run, un eveniment care aduce împreună sportul, comunitatea locală și experiențele autentice ale uneia dintre cele mai frumoase destinații din Prahova.
După succesul primei ediții, evenimentul revine într-un format extins, desfășurat pe parcursul a două zile, cu probe dedicate pasionaților de mountain bike, eMTB și trail running, dar și cu activități pentru copii, concerte, zonă gastronomică, producători locali, activări pentru public și experiențe concepute pentru întreaga familie.
În ultimii ani, Asociația Club Sportiv A Pedal Forward s-a implicat constant în dezvoltarea turismului activ în Valea Doftanei. Printre inițiativele importante se numără lansarea, în octombrie 2024, a primului traseu dedicat mountain bike-ului din zonă, organizarea primei ediții a evenimentului în 2025, precum și promovarea unităților de cazare, a punctelor gastronomice locale și a experiențelor autentice din comunitate.
Ediția din 2026 duce acest concept mai departe și transformă competiția într-un adevărat festival al mișcării în natură.
Programul competițional
Sâmbătă, 11 iulie 2026, evenimentul va fi dedicat probelor de alergare montană. Participanții vor putea lua startul în cadrul probelor de Trail Run, pe două trasee, iar copiii cu vârste între 7 și 14 ani vor avea curse dedicate.
Ziua se va încheia cu atmosferă de festival, DJ, focuri de tabără și un concert susținut de Om la Lună.
Duminică, 12 iulie 2026, competiția continuă cu probele de MTB și eMTB, dedicate participanților de peste 14 ani, precum și cu curse de mountain bike pentru copii.
Pe toată durata evenimentului, zona de festival va include scenă pentru concerte și activități, puncte gastronomice locale, spații expoziționale și comerciale, producători locali, branduri din domeniul sportului, jocuri și activități pentru copii, tombole și activări dedicate participanților și spectatorilor.
Evenimentul va beneficia de promovare online prin intermediul partenerilor și al Federației Române de Ciclism, iar competiția va fi reflectată și prin materiale difuzate de TVR în jurnalele naționale de știri.
Ziarul de Ploiești

