Comarnic: Botoaca a pierdut procesul cu Prefectura Prahova si nu revine pe scaunul de primar

0 264

Vasile Dorian Botoacă, primarul suspendat din Comarnic, a pierdut o nouă şansă de a fi repus în funcţie. Tribunalul Prahova a respins, în data de 11 septembrie, anularea actului administrativ ORDINUL NR. 44/23.02.2015 emis de Prefectura Prahova prin care s-a decis încetarea de drept a mandatului primarului din Comarnic.

Botoacă mai are o ultimă şansă să anuleze acest ordin, având în vedere că decizia Tribunalului Prahova nu este una definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

Reamitim că în februarie 2015, Prefectura Prahova a emis ordinul de încetare din funcţia de primar pentru Vasile Dorian Botoacă după ce acesta din urmă a pierdut la Curtea Supremă procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, instituţie care l-a declarat incompatibil pe edilul din Comarnic. Potrivit ANI, Botoacă s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai – 12 iulie 2011, când a exercitat şi funcţia de administrator al S.C. DORIAN SMART SOLUTIONS S.R.L şi pe cea de primar.

Conform procedurilor în vigoare, Botoacă a mai avut posibilitatea să atace şi în contencios administrativ ordinul emis de prefect. Au fost deschise două acţiuni în acest sens, la Tribunalul Prahova, una vizând suspendarea ordinului, iar cea de-a doua, anularea acestui act administrativ. În niciuna dintre aceste cauze fostul edil din Comarnic nu a avut câştig de cauză. Rămâne de vâzut ce decizie vor lua judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti, asta în cazul în care Botoacă va face recurs la decizia Tribunalului.

sursa: Observatorul Prahovean

Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.