Clubul Rotary Ploiesti a finalizat proiectul de realizare a unei perdele verzi pe centura de est a orasului
COMUNICAT DE PRESĂ
Clubul Rotary Ploiești a scris, în weekend-ul care a trecut, ultima pagină a unui proiect ambițios, început în urmă cu cinci ani, de realizare a unei perdele forestiere pe centura de est a Ploieștiului, în locul fostei gropi de gunoi a orașului.
Sprijiniți de compania Petrotel Lukoil, rotarienii au reușit să planteze, începând din 2013, câte 5000 de puieți în fiecare an, transformând practic fosta groapă de gunoi a orașului într-o pădure tânără, care va reprezenta o importantă sursă de oxigen pentru toți locuitorii municipiului.
Mult mai important este, însă, exemplul pe care Clubul Rotary Ploiești l-a dat comunității prin mobilizarea a sute de voluntari, cei mai mulți dintre ei elevi, a căror contribuție a fost decisivă la succesul acestui proiect ce și-a propus să-i inspire și pe alții să realizeze astfel de programe dedicate colectivității din care fac parte.
Anul acesta, ne-au fost alături elevii Școlii Gimnaziale “Ienăchiță Văcărescu” și tinerii de la Organizația Umanitară Concordia, cărora le mulțumim încă o dată pentru implicarea de care au dat dovadă, dorindu-le să vadă această pădure crescând ca în povești și asigurând un aer mai curat Ploieștiului.
De altfel, Clubul Rotary Ploiești, împreună cu întreaga mișcarea rotariană, este implicat deja într-un alt proiect de împădurire la scară națională, în cadrul căruia urmează a fi plantați 1.000.000 de copaci.
Clubul ROTARY Ploiești


