CL Ploiesti a votat pentru înființarea societății care să preia CET Brazi. Banii alocati, subiect de scandal

0 332

CL Ploiesti a votat pentru înființarea societății care să preia CET Brazi. Banii alocati, subiect de scandal. Primarul Andrei Volosevici s-a opus!

Ceartă ca la ușa cortului, acuzații, ton ridicat – asta a fost în ședința extraordinară a Consiliului Local, convocată astăzi.

Totul s-a învârtit în jurul noii societăți care va fi înființată strict pentru a prelua administrarea Termocentralei Brazi, de la Consiliul Județean Prahova.

Cum s-a întâmplat mai mereu, în ultimele luni, edilul s-a certat cu proprii colegi din PNL, dar nu numai.

Consilierii au votat nu doar ca municipiul să preia CET Brazi, ci și pentru a aloca o sumă de bani – capitalul social pentru noua societate.

Andrei Volosevici le-a reproșat că, în ședința ordinară, au votat pentru suma de 5 milioane de lei, deși nu exista o rectificare bugetară, deci era imposibil de alocat acești bani din bugetul local. Mai mult, primarul consideră că directorul Direcției Economice, Nicoleta Crăciunoiu, și-a dat viza pentru o sursă inexistentă, motiv pentru care o consideră vinovată.

De altfel, atât secretarul municipiului, cât și Prefectura Prahova au declarat hotărârea ilegală.

DETALII AICI: Secretarul Municipiului Ploiești refuză să avizeze HCL…

Hotărârea Consiliului Local, de înființare a SC Termo Ploiesti SRL…

De data aceasta, CL Ploiești a votat ca viitoarea SC Termo Ploiești SRL să aibă un capital social de 3,5 milioane de lei, bani care vor fi luați de la alte instituții din subordine (SGU – 2 milioane de lei, Administraţia Parcului „Constantin Stere” – 300.000 de lei) și din fondul de rezervă al municipiului – 1,2 milioane de lei.

DESPRE CE NU VORBESC ALEȘII

Cine va administra CET Brazi, în acest moment, e mai puțin important!

Singurul lucru care ar trebui să îngrijoreze este faptul că se apropie data de 1 octombrie, când începe oficial sezonul rece, iar termocentrala nu funcționează, astfel încât să furnizeze apă caldă și agent termic pentru locuitorii municipiului.

Consiliul Județean Prahova a alocat suma de 3 milioane de lei pentru reparația cazanelor CAF2 și CAF5, dar  nu se știe dacă acești bani sunt suficienți sau dacă vor ajunge cu adevărat să fie investiți pentru scopul declarat.

De asemenea, turbina pe gaze – care ar putea furniza apă caldă, de una singură – nu a fost pusă în funcțiune.

SC Termo Prahova SA, căreia i s-a reziliat în mod unilateral contractul, nu vrea să abandoneze așa de ușor și intenționează să se adreseze justiției.

În fine, nu lipsit de importanță, dacă Primăria Ploiești va prelua administrarea CET Brazi, pentru că așa au votat consilierii locali, are și bani să o țină în funcțiune (fonduri pentru mentenanță, investiții și asigurarea rezervelor de gaze)? Nimeni nu a oferit detalii financiare…

Ziarul de Ploiești

Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.