CL Ploiesti a aprobat subventie generalizata la incalzire

CL Ploiesti a aprobat subventie generalizata la incalzire. Așadar, nu doar abonații Veolia de la blocuri vor fi ajutați, ci și cei care stau la case.
“Veste bună pentru ploieșteni! Consiliul Local Ploiești a adoptat proiectul prin care se acordă subvenție pentru sezonul rece pentru TOȚI ploieștenii, indiferent dacă locuiesc la bloc sau la case! Este o premieră pentru Ploiești și îi felicit pe colegii mei, consilierii PSD, pentru ideea de a-i trata egal pe ploiesteni, indiferent dacă locuiesc la casă sau la bloc și indiferent de modalitatea de încălzire a locuințelor!“, a scris pe facebook viceprimarul Cristian Ganea.
La solicitarea Veolia, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) stabilise pentru anul acesta ca prețul gigacaloriei să fie de 315,35 lei fără TVA, în condițiile în care, sezonul trecut, abonații au achitat 187 lei fără TVA.
Creșterea era semnificativă (68%), așadar, și ar fi ridicat mari probleme ploieștenilor care se încălzesc în sistem centralizat.
Înaintea de ședința Consiliului Local, primarul Adrian Dobre ceruse menținerea subvenției și păstrarea actualului tarif.
„Eu sper că majoritatea din Consiliul Local al Municipiului Ploieşti nu le va face ploieştenilor o surpriză neplăcută şi nu va respinge propunerea de subvenţie pe care o fac. În mai, atunci când s-a semnat prelungirea contractului cu Veolia, ne-am înţeles cu toţii să păstrăm costurile la acelaşi nivel ca în anul 2018. Sper că reprezentanţii partidelor din Consiliul Local nu s-au sucit ca nişte Hopa Mitică şi îşi vor ţine cuvântul dat la acel moment. Respingând propunerea pe care o fac, nu-mi fac mie un rău, ci îşi bat joc chiar de ploieşteni, care nu merită aşa ceva”, a scris primarul Adrian Dobre.
În replică, aleșii PSD au decis ca primarul să facă regulamentul pentru acodarea subvenției, pentru a pune presiune pe acesta. Acolo se vor stabili detaliile.
Ziarul de Ploiești

