CL Baicoi a aprobat proiectul privind dotarea ambulatoriului Spitalului Orasenesc

0 620

CL Baicoi a aprobat proiectul privind dotarea ambulatoriului Spitalului Orasenesc cu fonduri europene în valoare de 8,44 milioane lei.

Consilierii au fost de acord cu faptul că administrația locală nu va cheltui decât 2%, respectiv 168.810,22 lei, ceea ce este o sumă infimă dacă este să ne gândim câte se vor cumpăra.

De asemenea, aleșii au fost de acord ca de la bugetul local să se asigure cheltuielile conexe, care ar putea apărea în timpul derulării investiției.

„Vom avea un spital mult mai modern, deoarece vom folosi fondurile europene pentru a achiziționa un cardiotocograf (destinat monitorizării bătăii cordului fetal și al contracțiilor intrauterine), un videcolposcop (pentru despistarea cancerului de col), un videocitescop, un ecograf morfiologie fetală (pentru ecografii la fătul dezvoltat după 4-5 luni), laser ginecologic, laser pentru tratatarea problemelor urologice și a prostatei (inclusiv pentru distrugerea calculilor renali), ecograf dermatologic de înaltă rezoluție (care poate analiza modificările la nivel de piele), electrocauter și criocauter, videodermatoscop, electrocardiograf și ecograf, tomograf cu modul de angiografie (pentru analiza problemelor oculare), oftalmoscop, analizor automat biochimie, analizor automat hematologie, analizor stripuri urină, aparat terapie cu microunde, aparat terapie cu unde de șoc, aparat magnetoterapie, aparat de terapie combinată pentru artroze, dureri lombare și fasciite, instalație apă sterilă, mașină dezinfecție pentru endoscoape, lămpi cu ultraviolete pentru dezinfectarea aerului și altele.”, a precizat primarul orașului Băicoi.

Investiția se face în cadrul Programului Operațional regional 2014 – 2020 și reprezintă cea mai mare realizare a primarului Marius Constantin, din acest mandat.

Afacerea este bună pentru oraș, în primul rând pentru că nu cheltuie bani de la bugetul local, decât într-o proporție foarte mică.

Odată ce echipamentele vor fi instalate, va rămâne de soluționat doar problema atragerii unor medici specialiști la Băicoi, dar aceștia ar putea fi tentanți să lucreze pe echipamente noi.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.