CFR SA: Probleme pe linia Dârste – Timişul de Sus – Predeal, firul II
CFR SA: Probleme pe linia Dârste – Timişul de Sus – Predeal, firul II, unde este întreruptă tensiunea din cauza condițiilor meteo.
Se intervine pentru remediere cu drezina pantograf, circulaţia trenurilor realizându-se pe fir I, cu repercursiuni minime.
Din această cauză, trenurile care vin de la Braşov sau pleacă în această direcţie au întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord.
„Adresăm scuzele necesare călătorilor în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă toate măsurile de circulaţie adoptate în această perioadă sunt necesare pentru a menţine condiţiile optime şi de siguranţă pe reţeaua feroviară”, precizează CFR SA.
Ziarul de Ploiești