Cetățean turc, reținut de DIICOT Ploiești pentru contrabandă

La data de 5 august 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 45 de ani, cetățean turc, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă.
De asemenea, au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de un inculpat în vârstă de 23 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul anului 2025, inculpatul, în vârstă de 45 de ani, a aderat la o grupare de criminalitate organizată condusă de un cetățean turc. În cadrul acestei grupări, inculpatul a desfășurat activități constând în colectarea, deținerea, transportul, depozitarea, predarea și vânzarea de țigarete către diferiți clienți din România.
Țigaretele au fost introduse clandestin în țară de către membrii grupului infracțional organizat, prin intermediul unor firme de transport internațional.
Ieri, inculpatul (cetățean turc) a fost prins în flagrant, pe raza județului Prahova, în timp ce transporta 100.000 țigarete destinate comercializării. În cadrul aceleași acțiuni a fost depistat și coinculpatul, care a avut rolul de antemergător, pentru a semnala eventuale situații de risc sau prezența organelor de poliție pe traseu.
Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința inculpatului (cetățean turc), situată pe raza județului Argeș, fiind găsite și ridicate alte aproximativ 616.000 țigarete de diferite mărci, ambalate în pachete fără timbru, majoritatea purtând inscripții ”made in Turcia” sau ”made in Iran”. În același context au fost indisponibilizate o cantitate de canabis (drog de risc) și două seringi conținând o substanță lichidă (aflată în curs de expertizare).
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului reținut, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul de Politie Județean Buzău și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești și ai luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Argeș.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Ziarul de Ploiești

