Ceremonii ample, de Ziua Națională a României, în comuna Florești (FOTO)
Ceremonii ample, de Ziua Națională a României, în comuna Florești. Localnicii s-a prins în hore și au gustat din bucate specifice.
1 Decembrie a fost sărbătorit așa cum se cuvine în localitate.
Primarul Simona David, însoțită de viceprimar, de angajați ai administrației comunei și de consilieri locali, a depus coroane de flori la monumentul Eroilor și la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Florești, la monumentul din Centrul satului Călinești.
Pentru că astăzi serbăm ziua când a fost înfăptuită Marea Unire de la 1918, cei prezenți s-au prins în horă și au simțit românește.
La finalul zilei, autoritățile au împărțit localnicilor tradiționala fasole și cârnați, în punctele amenajate la Biserica Călinești, în cortul ridicat lângă monumentul din Florești și în Cartierul Gara.
„Astăzi, de 1 decembrie, Ziua Națională a României, am adus un omagiu eroilor patriei noastre prin depunerea de coroane la monumentele din Florești și Călinești. În ciuda vremii urâte, atmosfera a fost una extrem de călduroasă. Ploaia nu ne-a oprit din dansatul horei, iar gustul delicioasei fasole cu cârnați nu a fost nicicum afectat de frigul de afară. Transmit, în această zi specială, gânduri bune tuturor celor care poartă România în suflet! La mulți ani, dragi români! Să fim uniți și să credem într-un viitor mai bun!” a transmis primarul Simona David.
Ziarul de Ploiești