Cel mai tupeist sofer din Ploiesti s-a ales cu mai multe dosare penale

Cel mai tupeist sofer din Ploiesti s-a ales cu mai multe dosare penale. Omul nu avea permis valabil și a încălcat mai multe reguli de circulație.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Ploiești, au oprit un autovehicul, al cărui conducător auto nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere: ,,Trecere la nivel cu cale ferată dublă fără bariere” și ,,Oprire”. De asemenea, acesta nu a purtat centura de siguranță.
Întrucât ploieșteanul a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Cipru, au fost efectuate verificări și s-a stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 33 ani nu posedă permis de conducere eliberat de autoritățile din România.
De asemenea, s-a constatat faptul că, în data de 28.10.2018, pe numele acestuia, fusese deja deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a avea acest drept.
În această situație, conducătorul auto s-a ales cu al doilea dosar penal și a fost sancționat contravențional pentru abaterile constatate de polițiștii ploieșteni, cu amendă.
Ziarul de Ploiești