Ce spune directorul DSP Prahova despre toxiinfectia de la Scoala Elena Doamna din Ploiesti
Directorul DSP Prahova, dr. Anca Dobrescu, a declarat pentru max-media.ro că la Secția de Boli Infecțioase de la SJU Ploiești ar fi fost transportați, în total, 31 de elevi ai Școlii “Elena Doamna”, care prezentau simptome de toxiinfecție alimentară.
“Cu salvările și echipajele SMURD de la ISU Prahova au plecat 29 de copii. Se pare că alți 2 elevi, de la aceeași școală, au fost duși de părinții lor la Spitalul de Pediatrie, iar de acolo au fost trimiși tot la Secția de Boli Infecțioase. Din datele oferite de medicii de acolo, au fost consultați până acum 25 de copii, din care doar unul va rămâne internat, pentru că prezintă stare de vomă și deshidratare. Direcția de Sănătate Publică monitorizează toate cazurile, eu însămi fiind la școală acum. În același timp, cei de la Direcția Sanitar-Veterinară Prahova și de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului au demarat anchete la producător și vor analiza tot lotul distribuit astăzi, modul de manipulare și distribuție și condițiile de depozitare. E ciudat că același lapte produs de Ecolact Prod. SRL a ajuns la 355 de elevi din grupele I – IV, care nu au avut nimic de dimineață.”, a declarat Anca Dobrescu, în exclusivitate pentru max-media.ro.
Interesant este că, după ce licitația de la CJ Prahova s-a amânat, aceasta era prima zi când programul “Laptele și cornul” începuse să funcționeze în județ.
FOTO: Observatorulph.ro

