Ce spun liberalii ploiesteni, despre noua solicitare de majorare a tarifului de salubritate

0 65

Ce spun liberalii ploiesteni, despre noua solicitare de majorare a tarifului de salubritate. Organizația locală a PNL a trimis un punct de vedere.

Vezi despre ce este vorba aici (dă click): Consiliul Local Ploiesti este de acord cu majorarea tarifelor de salubritate

COMUNICAT

Consilierii PSD-ALDE-PMP votează, în Consiliul Local Ploiești, majorări de tarife, iar în spațiul public plâng de mila cetățenilor

În contextul în care principalele probleme semnalate de ploieșteni sunt reprezentate de lipsa curățeniei și a locurilor de recreere amenajate corespunzător, Grupul consilierilor PNL PLOIEȘTI a votat ieri, 29 iunie a.c., împotriva majorării tarifelor practicate de Societatea de Gospodărire Urbană, precum și împotriva majorării tarifelor pentru activitatea de colectare, transport și transfer deșeuri minicipale. Mai mult decât atât, consilierii PNL au solicitat reprezentanților executivului verificarea, de urgență, a parcului auto al operatorului de salubritate, având în vedere semnalele publice conform cărora utilajele necesare menținerii curățeniei în Ploiești nu funcționează în realitate, în conformitate cu contractul semnat.
Încă o dată, majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local Ploiești a sfidat realitățile din teren votând pentru aceste majorări de tarife și, ca “bonus”, a aprobat angajarea a 10 noi salariați în primăria Ploiești.
Trist, dar adevărat!

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

cheap nfl jerseys from china , nfl jerseys cheap , Wholesale Nike NFL Jerseys , cheap nfl jerseys free shipping , Discount nfl jerseys , Buy cheap mlb jerseys china , Cheap NFL Jerseys from china , wholesale nhl jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap jerseys , cheap jerseys from china , cheap stitched nfl jerseys , wholesale nfl jerseys , cheap Hockey Jersey , cheap nhl hockey jerseys , cheap nike nfl jerseys china , nhl jerseys wholesale , cheap jerseys , wholesale nhl jerseys , cheap nhl jerseys china , discount authentic nfl jerseys , nike nfl jerseys china , wholesale cheap nfl jerseys , cheap nhl jerseys from china , nfl jerseys cheap , wholesale nfl jerseys , cheap Baseball Jerseys , cheap nfl jerseys , cheap mlb replica jerseys , discount nfl jerseys china , cheap hockey jerseys , cheap jerseys , cheap nfl jerseys , nhl hockey jerseys , wholesale mlb jerseys ,