Ce minuni poate face Savu, pe stomacul gol?
Asta cu stomacul gol, mi-a spus-o noul comunicator – purtător de cuvânt al PSD Prahova, George Botez, când m-a anunțat că trebuie să merg vineri dimineață, de la 11:00, la alegerile pentru funcția de președinte al organizației județene. Știu, e cea mai atipică oră pentru un astfel de eveniment, dar și bătălia e grea, doamnelor și domnilor, iar interesele prea mari, ca să fie lăsați toți nebunii care mai au și serviciu să intre în sală. Așa că s-a apelat la acest subterfugiu. Ca la PSD, ce să zic…
Acum, să trecem la subiectul acestui editorial: Savu. Daniel Savu. Exact ca agentul 007.
Un om care trecut pe la SRI, FPS și, de vreo câțiva ani, prin Senat.
E deștept, când vrea e și haios, dar mai presus de toate e ambițios.
Omul vrea șefia PSD Prahova.
Contracandidatul său e primarul Nanu, de la Cornu, prieten cu toți ștabii din PSD. Ceea ce Savu nu e.
Dar aceasta nu e cea mai mare problemă a lui Daniel. Adevărata problemă a senatorului vine din firea sa.
Modul cum a reacționat la alegerile din interiorul PSD Ploiești, când Cosma l-a propus candidat la funcția de primar al municipiului, ne arată că Savu nu are stofă de politician.
Pentru că a declarat, în gura mare, că el nu va colabora în vecii-vecilor cu noul președinte PSD Ploiești, Cristian Ganea.
Spuneți-mi și mie ce politician, care vrea să ia voturi pentru șefia PSD Prahova, îl jignește nasol pe cel care conduce cea mai mare organizație locală de partid din județ, spunându-i că nu știe să se exprime?
E vreo logică în asta, mister Savu?
Acestea fiind spuse, trebuie să vă puneți la bătaie toate talentele dvs de specialist în contra-informații, așa cum vă lăudați, să vă faceți frate cu dracul, să vă dați de trei ori peste spate și tot nu veți fi sigur că, la anul, veți mai reprezenta ceva în PSD sau în politică.
Eu, ca ziarist, aștept să văd ce minuni puteți face, vorba lui Botez, pe stomacul gol…
Iulian MAXIM

