Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ce au descoperit politistii la perchezitiile facute in Ploiesti

0 503

Ce au descoperit politistii la perchezitiile facute in Ploiesti, la persoane care distribuiau, ilegal, materiale pirotehnice.

În data de 30 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi si Substanțe Periculoase au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza municipiului, la persoane bănuite de nerespectarea prevederilor legale privind regimul materiilor explozive și contrabandă calificată.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada septembrie 2019 – prezent, persoanele bănuite ar fi introdus în țară, materiale pirotehnice, în vederea comercializării, fără a îndeplini condițiile legale. Totodată, persoanele în cauză ar fi deținut și depozitat aceste materiale fără respectarea prevederilor legale.

2 mandate de aducere au fost puse în executare. 3 persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

De la locațiile vizate, polițiștii au ridicat aproximativ 950 kg de materiale pirotehnice din categoriile F2, F3 și F4, înscrisuri și un autovehicul, despre care există suspiciunea că ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Categoriile sunt următoarele:

  1. categoria F1: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor cu destinaţia de locuinţă;
  2. categoria F2: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc scăzut şi un nivel de zgomot scăzut şi care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii restrânse;
  3. categoria F3: articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc mediu, care sunt destinate utilizării în exterior în spaţii deschise vaste şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane;
  4. categoria F4: articole pirotehnice de divertisment de mare risc, cunoscute sub denumirea de „articole pirotehnice de divertisment de uz profesional”, care sunt destinate utilizării exclusiv de către pirotehnicieni şi al căror nivel de zgomot nu este dăunător sănătăţii umane.

Valoarea prejudiciului urmează a fi stabilit în urma cercetărilor.

La activităţi au participat lucrători de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.

Activitățile au beneficiat de suportul operațional al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.