Ce au declarat liderii politici nationali imediat dupa ce au votat. Afla cum isi motiveaza alegatorii
Liderii principalelor partide implicate în aceste alegeri parlamentare, dar și președintele sau premierul țării, au făcut declarații, presei, imediat după ce au votat.
10.34 Alina Gorghiu (PNL), la Timişoara, îndemnă la vot: “Votez pentru familia mea, copilul meu, pentru toţi oamenii pe care nu vreau să-i dezamăgesc, am votat pentru speranţă şi nu resemnare, pentru soluţii realist, nu fantezii. Orice strategie pentru absenteism este istorie, să vină să voteze pentru viitorul României”
10.14 Victor Ponta (PSD), la Târgu Jiu a declarat la ieşirea din secţia de votare: “Am votat hotărât pentru români, pentru mocirlă, cum le place lor să spună. Azi ne luăm ţara înapoi de la stăpâni”
10.13 Nicuşor Dan (USR): “Am votat pentru o nouă clasă politică, pentru un viitor mai bun, am convingerea că azi va fi o zi istorică pentru România”.
10.05 Traian Băsescu (PMP) a votat duminică, alături de soţia sa, Maria Băsescu, afirmând că a votat cu gândul că în urma alegerilor vom avea un guvern eficient şi, de asemenea, că este “convins” că Elena Udrea poate să intre în Parlament.
“În primul rând am votat cu gândul că în urma acestor alegeri vom avea un guvern eficient. Eficient în a utiliza banii europeni, de exemplu, care ar crea locuri de muncă. Am votat cu gândul la un guvern care să genereze politici pe cele trei mari domenii în care dacă nu facem ceva România va avea probleme în viitor, adică: natalitate, educaţie, sănătate”, a declarat Traian Băsescu, la ieşirea dim secţia de votare.
9.35 – Liviu Dragnea s-a prezentat la vot. Liderul PSD votează la o secţie de votare din Turnu Măgurele.
“Am votat pentru creşterea economiei, pentru locuri de muncă, pentru pensii şi salarii mai mari, pentru a îmbunătăţi situaţia din Sănătate şi Educaţie, pentru ca tinerii să aibă locuri de muncă bine plătite, pentru un program de readucere la viaţă a satului românesc pentru a ne hrăni cu roadele pămâtului nostru, nu cu importuri. Am votat pentru o guvernare competentă care să le poate face pe toate acestea începând de mâine. Sper ca românii să facă diferenţa între realitate vorbe şi între manipulare şi adevăr”, a declarat Liviu Dragnea, după ieşirea de la urne.
9.10 – Premierul Dacian Cioloș a votat la secția de vot 32, din localitatea Zalău.
„Cred că cel mai important pentru ziua de astăzi este să iasă cât mai multă lume la vot şi asta indiferent de opţiunile politice. Asta e important pentru ca rezultatul pe care îl vom avea diseară să fie unul cât mai reprezentativ şi astăzi e ziua în care alegătorii pot să transmită celor care vor conduce România cele mai importante mesaje pentru următorii patru ani. Sigur, într-o democraţie participativă e foarte importantă consultarea şi pe parcusul guvernării, dar cred că cei mai îndreptăţiţi să conteste, să facă observaţii la ceea ce se va întâmpla în următorii patru ani sunt cei care astăzi merg la vot, care astăzi dau un mandat celor care vor conduce România în următorii patru ani şi apoi sigur, vor avea toată legitimitatea de a urmări modul în care mandatul pe care l-au dat va fi pus în aplicare. Din punctul meu de vedere este cel mai important lucru. (…) Avem cu toţii datoria să încercăm să facem ca lucrurile să meargă bine în ţară, înainte de a ne gândi la altceva, dacă într-adevăr iubim locurile în care ne-am născut, dacă vrem ca lucrurile să meargă mai bine. Şi chiar să meargă mai bine pentru ca şi cei care acum sunt afară şi doresc să se întoarcă să poată să o facă”, a afirmat Dacian Cioloş.
9.00 – Preşedintele României a ajuns la ora 9.00 la secţia de votare de la Liceul ”Jean Monet” din Capitală, venind singur, soţia sa, Carmen Iohannis, votând la Sibiu.
”Este o zi importanta astăzi, votăm pentru Parlamentul României, un vot care decide ce se întamplă în România în următorii patru ani. Eu vă invit să mergeţi la vot. Personal, am votat pentru o Românie prosperă şi puternică”, a spus preşedintele, după ce a votat.
Este pentru a doua oară când preşedintele Iohannis votează la Bucureşti, prima dată fiind la alegerile locale din vară, până atunci el votând la Sibiu.

