Ce artiști vor cânta de Zilele Orașului Plopeni, eveniment care are loc între 23 și 25 august 2024
Ce artiști vor cânta de Zilele Orașului Plopeni, eveniment care are loc între 23 și 25 august 2024. Autoritățile au ales calitatea în dauna cantității.
Spectacolele se vor desfășura pe Stadionul „Gheorghe Șilaev”, de la intrare în oraș.
Evenimentul finanțat de Primăria Plopeni și Consiliul Local, prin Casa de Cultură, are nume mari pe afiș, chiar dacă numărul artiștilor nu este unul impresionant.
Vineri, 23 august, este ziua dedicată muzicii populare. Pe scenă vor urca Taraful de la Vărbilău, Constantin și Cosmin Gaciu împreună cu Taraful „Iancu Jianu”, iar seara va fi încheiată de cunoscuții soți Cornelia și Lupu Rednic.
Sâmbătă, 24 august, va fi romantism din plin. Cântă NICO (Nicoleta Matei), trupa Provincialii, iar pentru cei tineri seara se va încheia cu ANDIA, una dintre cele mai apreciate soliste din acest moment.
Duminică, 25 august, pe scenă vor urca Taraful CLEANTE și CONNECT-R. Seara va fi luminat și de un foc de artificii, la finalul evenimentului.
Ziarul de Ploiești