CCR s-a pronunțat pe tema reformei pensiilor speciale și întoarce legea în Parlament
CCR s-a pronunțat pe tema reformei pensiilor speciale și întoarce legea în Parlament, catalogând unele articole drept neconstituționale.
„Curtea a reţinut că recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta de neretroactivitate a legii. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Curtea a mai observat că partea necontributivă a pensiei de serviciu poate face parte unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă, condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie. Legea criticată introduce astfel o impozitare, însă nu stabileşte cu claritate baza de impunere, ceea ce este contrar exigenţelor de calitate a legii”, a anunţat, miercuri, preşedintele CCR, Marian Enache.
Preşedintele CCR a mai precizat că instituţia „a mai reţinut că impozitarea nu poate avea un caracter sancţionator pentru că se ajunge practic la o regândire şi restructurare indirectă a însăşi bazei de calcul a pensiei de serviciu”.
„Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru fi pusă în acord cu decizia Curţii, conform articolului 147 alineatul 2 din Constituţia României. Evident că argumentaţia pe larg şi raţionamentele care fundamentează această decizie va face obiectul deciziei finale care va fi publicată în Monitorul Oficial”, a mai precizat Marian Enache.
Ziarul de Ploiești