Câteva persoane depozitaseră 2 tone de artificii în locuințe din comuna Râfov

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară la domiciliile unor persoane din comuna Râfov.
Persoanele bănuite ar fi depozitat, fără drept, cantitatea de aproximativ 2.000 de kilograme de articole pirotehnice pe care urmau să le comercializeze.
Articolele pirotehnice în cauză au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
3 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Doar pentru ilustrație

